Actualizările sistemului ESET Smart Security sunt critice pentru a menţine securitatea maximă. Modulul Actualizare asigură menţinerea la zi a programului în două moduri – prin actualizarea bazei de semnături şi prin actualizarea componentelor de sistem.
Notă
Numele de utilizator şi parola sunt furnizate după ce achiziţionaţi ESET NOD32 Antivirus.
Informaţiile despre starea actuală de actualizare se găsesc făcând clic pe Actualizare în fereastra principală a programului. Se va afişa versiunea curentă a bazei de semnături şi veţi fi informat dacă este necesară o actualizare. Opţiunile cuprind legătura Actualizare bază de semnături pentru a iniţia imediat procesul de actualizare, dar şi opţiuni de setare de bază, cum ar fi numele de utilizator şi parola.
De asemenea, fereastra Actualizare conţine detalii cum ar fi data şi ora ultimei actualizări efectuate cu succes şi numărul bazei de semnături, care este şi o legătură activă către site-ul Web ESET cu lista tuturor semnăturilor adăugate la actualizarea respectivă.
Utilizaţi legătura Activare… pentru a vă înregistra la ESET şi pentru a primi datele de autentificare.