Opţiunile din această fereastra vă permit să definiţi comportamentul programului în timpul actualizărilor sau imediat după acestea. Pentru ca acestea să fie descărcate corect, este esenţial să completaţi corect toţi parametrii. Dacă utilizaţi un paravan de protecţie, asiguraţi-vă că programul are permisiunea de a comunica prin Internet (de exemplu comunicare HTTP).
Profil selectat
Profilul de actualizare utilizat actualmente. Faceţi clic pe Profile… pentru a crea un profil nou.
Server actualizare
Serverul de actualizare este o locaţie unde sunt stocate actualizările. Dacă utilizaţi un server ESET, lăsaţi selectată opţiunea implicită “Alegere automată”. Dacă utilizaţi un server HTTP local – cunoscut şi ca Oglindă – serverul de actualizare trebuie setat după cum urmează: http://nume_calculator_sau_adresa_sa_IP:2221.
Nume utilizator, parolă
Acestea sunt datele dvs. de autentificare.
Accesul la serverele de actualizare ESET (cu alte cuvinte, este selectată opţiunea “Alegere automată” în câmpul Server actualizare) se supune verificării unui nume de utilizator şi unei parole corecte.
Când utilizaţi un server Oglindă local, verificarea depinde de configuraţia acestuia. În mod implicit, verificarea nu este necesară, cu alte cuvinte câmpurile Nume utilizator şi Parolă sunt lăsate necompletate.
Selectaţi butonul Setare avansată pentru a afişa o fereastră ce conţine opţiuni avansate de actualizare.
Dacă aveţi probleme cu actualizare, faceţi clic pe butonul Golire… pentru a goli directorul cu fişierele de actualizare temporare.
Nu afişa notificarea despre actualizarea reuşită
Dezactivează notificarea din bara de sistem, în colţul din partea dreaptă, jos, a ecranului. Este util să selectaţi această opţiune dacă se execută o aplicaţie sau un joc pe ecran complet.